Ciucas X3 – The Ridge 38.8 km 2400m D+
In cursa de sambata am plecat, pentru prima data cu un alt gand: acela de a o termina fara sa imi fie rau, sa vad stele verzi, sa merg impiedicata pe cele mai frumoase si alergabile bucati, sa nu-mi mai vars stomacul si…. Sa ma bucur.
Acum 4 luni cand i-am scris lui Radu, veneam timida in alergare dupa cativa ani buni de hike si alpinism, ski de tura si ceva catarat. Am fugit de alergare mult timp, fiind convinsa ca nu sunt facuta pentru asa ceva.
Ei bine, acum, dupa 4 luni de focus pe alergare, sunt tot intr-o nebuloasa, dar usor diferita: stiu sigur ca vreau si trebuie sa alerg, insa nu stiu ce tip de alergator vreau sa fiu.
Penultima cursa, x2 in Fagaras, a fost una dintre prea multele curse in care mi-a fost foarte rau. A inceput chiar dupa urcarea in Saua Capra si pe crestele ascutite spre Laitel, pe lanturile spre Negoiu si inapoi am crezut ca nici macar bratele nu-mi vor mai tine sa ma agat de ceva ca sa ma pot opri in caz ca o sa cad.
Ii promisesem lui Radu ca merg la Ciucas, one last try. Pentru ca efectiv nu mai suport (inca nu mai suport) ideea de greata, voma la fiecare pas marunt, de zdruncinatura in corp si ameteala, la care se mai adauga si alte conditii ale curselor. Simt ca imi omor corpul la fiecare cursa.
Status: nu pot manca nimic in curse – nici geluri, nici mancare solida, singura apa care functioneaza este cea minerala (deloc cea plata, de niciun fel), cola imi este destul de ok.
Am plecat in cursa de marathon cu mici modificari in mindset fata de cursele trecute, cu singurul scop de a ajunge la finish cu bucurie ca am putut alerga si fara stare de rau:
- Castile, sfintele casti si muzica in primii 5 km pana cand incep sa se rarefieze randurile de alergatori ca sa evit sa intru in vibratia de competitie
- Pe urcari fara muzica ca sa imi evaluez corpul si sa-l simt, pe coborari musai cu muzica
- Am avur 1 l de apa minerala la mine + cola (si geluri si prafuri, insa nu le-am folosit pe acestea din urma). Din fericire, am gasit si la punctul din Pasul Bratocea si Valea Neagra apa minerala
- Am decis sa raman sub 160 bpm pe urcari (de obicei acolo ma tai) si sa alerg cum simt pe coborari, plat si fals plat (aceasta ultima este noua pentru mine )
- Am decis ca beau si mananc doar pe plat sau coborare si nu in urcare/effort
- Also, am evitat gelurile cu cofeina
- Am decis eu cu mine ca dupa Varful Ciucas (15 km si 1550 m D +) incepe cursa pentru mine – acolo urma sa evaluez daca voi abandona sau voi continua si in ce ritm
Intamplator sau NU am primit acelasi numar de concurs ca la cursa precedenta in care mi a fost foaaarte rau – un minunat 268 – care erau sansele? De obicei, in functie de numarul primit simt cum voi percepe cursa. De aceasta data am decis sa rescriu povestea numerelor pare si sa transform ceea ce m-a daramat in ceva care sa ma ridice. In suflet, in primul rand. Sa ma ridice in suflet.
#0 Start
Toti au pornit in vrie, m-am asezat ca de obicei in marginea stanga si am continuat in ritmul in care am simtit. Unlike alte dati, am reusit sa alerg pana la intrarea in padure unde incepe urcarea, inclusiv pe fals plat si alte mici urcari. Cred ca aceasta a fost prima “problema” pe care i-am raportat -o lui Radu cand am inceput sa lucrez cu el – ca urasc fals platul si nu pot sa-l alerg (stiam ca este o convingere mentala, dar nu reuseam sa o depasesc; intre timp m-a facut Radu sa o depasesc).
De acolo se tot urca pana pe Gropsoarele (aprox 1200m D+) si la vale pana la Cabana Ciucas.
#1 Cabana Ciucas
Am ajuns ok, mi am luat rezervele cu apa plata (nu exista minerala) si cola si am continuat pana pe Varful Ciucas.
Interesant ca, desi nu aveam un ritm prea rapid, am reusit sa mentin/sa fac usoare depasiri (again, lucru nou pentru mine pe urcari, de obicei coborarile sunt mai confortabile si rapide pentru mine).
#3 Pasul Bratocea
Pe varf m-am oprit in lateral. Corpul meu urla de durere si tendinta a fost sa ma opresc. Am luat un calmant si am continuat usor coborarea abrupta. In aproximativ 15 minute de urlete interioare, treaba s a mai Calmat si am reusit sa ajung la Bratocea – unde am gasit apa minerala, cola, jumatate de castravete mic (This was amazing to me!!!!) si am luat-o la pas prin padure. Again, alergare pe plat si fals plat si mers constant pe urcari. Again, am inceput sa depasesc.
Urcarea pe muntele Babes i-a terminat pe multi. Un traseu nemarcat, curatat foarte frumos de catre organizatori, dar abrupt. Un soi de Bucsoiu dar in canicula. A intrat bine pentru mine, se pare ca antrenamentele la 40 + de grade din aceasta vara au ajutat.
Si-apoi coborarea pana la Valea Neagra am alergat-o 100%– o portiune abrupta si alunecoasa, cu iarba multa care m-a bucurat maxim pe mine, spre surprinderea catorva alergatori care calcau timizi sa evite caderile.
#4 Valea Neagra
La Valea Neagra (aprox 8.5 km de finish) eram bine, am pornit ultima urcare constant, iar coborarea am alergat-o aproape integral (este o zona foarte alergabila, cu 2-3 urcari ffff scurte la care nu te astepti). De pe Babes pana la finish am reusit sa recuperez intre 20-30 pozitii.
#Finish
Dupa un timp destul de mare scos in aceasta cursa, au ramas in mine cateva concluzii.
Am observat doua tipuri de alergatori (evident, prin ochelari mei vazuti):
- cei care alearga pentru competitie (timp, sa intreaca pe X/Y), cu incracenare si “in vana”
- SI cei care alearga cu naturalete, cu bucurie, cu o oarecare pace si acceptare a procesului (caci durerea apare in ambele cazuri), care trec linia de finish cu un zambet larg pentru ei si pentru ceilalti. Cei care inspira.
Si urmaring in ultimele 4 luni atatia alergatori in jurul meu, la competitiile live si pe insta sau liveuri, am ramas la doua fețe: Courtney (link https://www.instagram.com/courtneydauwalter/) si Katie (https://www.instagram.com/katieschide/)
Si daca ar fi sa trag o concluzie a acestei curse, este una simpla: vreau sa fiu acel tip de alergator care se bucura – de proces, de alergare, de munte, de efort, de durere, de oameni si care zambeste. VREAU sa alerg cu BUCURIE, in primul rand. Iar bucuria vine atunci cand poti controla durerea – fie din minte, fie sa o eviti.
Cat de departe si cat de repede voi alerga? Life will tell…
