Gandul de a participa la aceasta competitie a aparut spontan, aproape imediat dupa finish-ul Val d’Aran, acolo unde organizatorii au decis anularea competitiei undeva la km 71 pentru mine.
Tot cautand in lista de competitii by UTMB, Julian Alps mi s-a parut alegerea potrivita ca distanta si diferenta de nivel (100km cu 4700m dif +). Am discutat cu Radu si am stabilit un plan de antrenament ce s-a intins pe doua luni. Alergarile au decurs relativ bine, am avut energie si am rezistat destul de bine caniculei extreme ce a lovit in aceasta perioada. Au fost si zile bune in care ma simteam puternic dar au fost si antrenamente sarite sau scurtate, in special din cauza caldurii…sau lenei (lepra) 😊. Destul de aproape de plecarea in Slovenia, la ultimele long run-uri a inceput sa ma supere tendonul lui Ahile de la glezna dreapta la care am avut entorsa din iunie. Am incercat cat s-a putut sa-l menajez (antiinflamatoare si gheata) dar totusi ingrijorarea se instala cu cat se apropia ziua start-ului. Am mai facut cu cu o zi inainte de plecare o tura usoara dar mai lunga pe Varful Molvoveanu prin Valea Vistei si totul parea ok.
Am ajuns in Kranjska Gora cu cateva zile inainte de start si am inceput partea placuta inainte de concurs (mancarea si odihna). Am incercat sa am o nutritie bogata in carbohidrati si sa ma odihnesc cat mai mult. Totusi, cu o zi inainte de start am facut o alergare usoara in jurul lacului Bled pentru a-mi activa picioarele. Au iesit 9.2km cu 400m dif+, putin cam mult pentru o alergare ce am catalogat-o ca „easy”.
Ultima masa inainte de start (21:00) am luat-o la ora 18:30 si a constat in: orez, o chifla cu cascaval, un plic de Maurten Drink mix 320 si doza de Maurten Bicarb System.
Rucsacul si echipamentul inainte de start:
La ora 19:00 s-a plecat cu autobuzul din Kranjska Gora (locul unde vom fi asteptati la finish) catre locul de unde urma sa pornim. Start-ul s-a dat la ora 21:00 din centrul orasului Radovljika dupa o ceremonie de primire plina de spectacole traditionale.
Am plecat destul de in fata si am fost prins in entuziasmul si energia plutonului fruntas, drept pentru care pe primii km din oras ritmul a fost destul de intens. Ne-am despartit destul de repede de drumurile asfaltate ale orasului si am intrat pe poteci single trail ce serpuiau prin padure. Eram concentrat maxim deoarece poteca era ingusta, plina de radacini si pietre. Dupa cativa km poteca s-a mai latit iar pe alocuri se interesecta cu drumuri forestiere ce incepeau sa urce din ce in ce mai sustinut. Grupurile din fata mai ratau traseul la intersectii dar erau readusi rapid pe traseu de catre cei din spate. In rest, marcajul a fost perfect pe parcursul celor 100km. Am inceput sa folosesc betele dar ritmul il pastram cam prea intens pentru inceputul cursei. Am dus foarte bine urcarea catre primul punct de realimentare de la Talez. Aici am reumplut flask-urile cu Maurten drink mix (un flask normal si unul mix cu cofeina), am baut niste cola, am mancat portocale si am plecat rapid mai departe.
In scurt timp am terminat si prima urcare mai importanta a cursei dar a urmat un traverseu tehnic prin padure, cu radacini si pietre proeminente, cu poteca ce mai urca si cobora abrupt incat nu puteai sa-ti odihnesti picioarele si sa mentii un ritm constant. Pe aceasta bucata de 9km nu am reusit nici sa ma realimentez cu lichide dar am folosit jeleu si gel Sis incat am ajuns cu flask-urile aproape intregi la Kuplienk. Aici in punct am facut o greseala, am baut ambele flask-uri cu intentia de a pleca cu ele iar pline. Din pacate a fost cam mult pentru stomacul meu care s-a transformat intr-o caramida, fiind aproape imposibil sa mai alerg sau sa mai asimilez alta nutritie timp de vreo 4km. Pe aceasta bucata de traseu am pierdut destul de multe locuri deoarece majoritatea concurentilor alergau. Dupa un drum forestier valonat de vreo 10km, si un nou punct de rehidratare am alergat din nou pe langa lacul Bled, de acesta data scaldat de lumina lunii. Au urmat urcari mici si tehnice prin padurile ce inconjoara lacul iar pe la km35 am iesit in sfarsit la soseaua asflatata care m-a purtat pana la punctul de realimentare de la km41 din oraselul Zirovnika. Aici, fiind punct de realimentare major, am avut dropbag-ul dar si acces la mancare gatita si la sala de sport unde ne puteam odihni. Mi-am schimbat sosetele, am pus nutritia pentru a doua jumatate a cursei, mi-am reumplut flask-urile dar am ales sa nu mananc mancare calda (era destul de aglomerat si se servea doar o supa ce mi s-a parut cam dubioasa).
Din punctul de realimentare se intra direct pe o urcare sustinuta dar destul de scurta ce prevestea monstrul concursului (6km cu 1550m dif+). Am bagat capul in piept (oricum nu aveai ce sa vezi in jur fiind bezna completa) si am inceput urcarea. Ritmul era sustinut iar spre surprinderea mea am inceput sa redepasesc concurentii ce ma depasisera mai devreme. Totul mergea perfect, imi foloseam intens betele, impingeam puternic in ele, nu ma uitam la ceas ca sa nu ma demoralizez cand vedeam cat de mult mai e de urcat. A fost portiunea din concurs care a mers cel mai bine dar daca stau sa ma gandesc, toate urcarile au mers excelent.
Am ajuns pe varful Stol chiar in momentul rasaritului. Nu am zabovit prea mult in punctul de realimentare din cabana deoarce era cam frig asa ca am pornit rapid in jos pe o poteca tehnica si bolovanoasa ce serpuia printr-un grohotis ce imi amintea de Piatra Craiului.
A fost prima data cand am alergat intr-un concurs toata noaptea dar pot spune ca m-am descurcat bine, frontala a luminat perfect drumul, nu am avut stari de epuizare sau somn si nu am cazut niciodata😊.
Coborarea a mers destul de bine si m-am straduit s-o alerg aproape pe toata, avantajul fiind si ca se facuse dimineata iar peisajul spectaculos cu Alpii Iulieni se deschidea in toate directiile.
Am continuat sa depasesc concurenti pana am ajuns la punctul de realimentare Golica de la km 66. Am reumplut cu Maurten flask-urile, am mancat portocale, niste chips-uri, am luat pastile cu saruri si am baut multa cola. Caldura incepuse sa-si faca simtita prezenta asa ca din punctul de realimentare am intrat direct intr-o urcare scurta dar abrupta.
Ajuns sus, a urmat un traverseu extrem de tehnic si expus urmat de o coborare la fel de tehnica pe o poteca ce abia o desluseai printre bolovani si smocuri de iarba. Aici slabiciunea psihica a invins si prin injuraturi am slabit ritmul pe cei 15km pana la Dovje. Au fost kilometri grei unde picioarele se simteau slabite dar si terenul a fost tehnic si foarte variat (portiuni cu bolovani, coborari abrupte prin pasuni alpine, single trail cu radacini, poteci pline de noroi si ciuruite de copitele vacilor).
La Dovje (km82 pe ceas) am ajuns destul de slabit si obosit. Era clar ca iesisem si din planul de nutritie (nu m-am mai alimentat asa cum trebuia). Dupa ce am zabovit destul (estimez undeva la 15min) am plecat cam in aceeasi stare, demotivat si fara chef de alergare. Nu am avut niciun moment gand de abandon si ma ajuta mult faptul ca stiam ca multi prieteni si apropiati ma urmareau pe live. Cand mai deschideam telefonul regaseam si incurajari pe whatsapp care imi dadeau putere😊.
Urmau doua urcari scurte dar abrupte pe care le-am dus destul de bine apoi, un forestier alergabil dar la care am facut tot posibilul sa evit alergarea. A fost dureros de lung drumul pana la punctul de realimentare de la Gozd Martuliek (km92). Din nou, am stat destul de mult (cam 10min) in cortul plasat la umbra. Mi-am facut un ultim flask cu Maurten si mi-am dat seama ca acest picaj a fost provocat doar de creierul meu si de deficitul de nutritie.
De aici, exceptand ultima urcare din concurs (ce a fost partial pe un drum asflatat) am alergat tot ce se putea pana la finish, reusind sa mai recastig cateva locuri pierdute mai inainte si sa termin in forta.
Am terminat cei 100km in 18h:36min, locul 138 din 380 concurenti ce au luat start-ul, loc 35 la categoria de varsta.
Nutritia, a intrat decent dar sub cei 90g carb/h pe care i-am atins la Val d’Aran:
Tendonul a rezistat ok pentru ca l-am avut bandajat bine dar dupa concurs 4-5 zile am avut inflamata zona si dificultati la mers. Analizand la rece (am marcat cu culori subsolul profilului traseului) am mers foarte bine cam 80% din traseu, in special urcarile dar portiunile tehnice m-au scos din ritm. A fost un concurs mai greu decat o arata la inceput profilul traseului iar dezavantajul a fost ca nu am stiut cum sunt coborarile, eu imaginandu-mi si facandu-mi planul pentru un timp de 16h pe un traseu complet alergabil. Oricum, intotdeauna se poate mai bine si impreuna cu Radu voi pregati mai bine sezonul viitor. Nici nu-mi imaginam ca dupa fix un an de cand am inceput planul de antrenament sa ajung sa fac 4 ultramaratoane, din care unul de 100k.
